Astăzi, în ziua de pomenire a Sfântului Apostol Filip, 27 noiembrie 2011, în satul Metonița comuna Bor, a fost binecuvântat paraclisul cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților“. După sfințire a urmat oficierea Sfintei Liturghii în limba română, de către Preacucernicul Părinte Boian Alexandrovici protopop al Daciei Ripensis și Vicar al Timocului și Preacucernicul Părinte Antonie Isac paroh al Borului.
Primul lăcaș de cult închinat Sfântului Ierarh Andrei Șaguna
Sâmbătă, 05 Noiembrie 2011 17:00
În noul centru spiritual și cultural al românilor/vlahilor din Valea Timocului, ridicat la Malainița a fost organizat un paraclis închinat Sfintei Cuvioase Mucenițe Parascheva și Sfântului Ierarh Andrei Șaguna.
Proclamarea canonizării Sf. Ier. Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei
Sâmbătă, 29 Octombrie 2011 20:57
(BASILICA) În Catedrala Mitropolitană din Sibiu a avut loc astăzi, 29 octombrie 2011, în prezenţa Patriarhului Alexandriei, Patriarhului României, a ierarhilor greci şi români, proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Ardealului. La eveniment au participat numeroşi reprezentanţi ai instituţiilor de stat, în frunte cu domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, reprezentanţi ai Guvernului, ai Bisericilor surori, autorităţi locale, protopopi, preoţi, profesori şi oameni de cultură, tineri studenţi şi elevi, dar şi mii de credincioşi care au dorit să participe.
Constituirea consiliului parohial de Aquae (Praova) şi Sărmănovăţ
Duminică, 02 Octombrie 2011 18:45
În data de 27 septembrie 2011, la Praznicul Înălţării Sfintei Cruci pe stil vechi, a fost constituit, pentru prima dată, consiliul parohial al Parohiei Ortodoxe Române de Aquae (astăzi - Praova) şi Sărmănovăţ.
Praznicul Schimbarea la Față a Mântuitorului sărbătorit la Mălainița
Sâmbătă, 20 August 2011 06:56
De ziua praznicului Schimbării la Față, la Parohia din Malainița a fost săvîrțită Sfănta Liturghie, la care au participat numeroși creadincioși din satele de pe Valea Timocului. Slujba a fost săvârșită de către Preacucernicul Părinte Ion Armași, Consilier Partiarhiei Române, Preacucernicul Părinte Boian Aleksandrovici, Vicar administrativ al Timocului și
Darul lui Dumnezeu pentru Biserica Ortodoxă Română - Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
Luni, 25 Iulie 2011 09:58
/Basilica/ La finalul slujbei de Te Deum oficiată în Catedrala Patriarhală cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viaţă ai Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului a dat citire mesajului Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adresat Patriarhului României, pe care îl redăm în cele ce urmează:
Aniversarea de astăzi, a împlinirii a 60 de ani de dăruire totală lui Hristos, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, este o sărbătoare a întregii Biserici Ortodoxe Române, care, în mod liturgic, aduce slavă şi mulţumire Treimii Celei deofiinţă, pentru toate darurile revărsate asupra clerului şi credincioşilor, prin persoana şi lucrarea Întâistătătorului acesteia.
Sfântul Sinod a hotărât canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna şi Simion Ştefan
Joi, 21 Iulie 2011 17:28
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE informează:
În ziua de 21 iulie 2011, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În deschiderea lucrărilor, după oficierea slujbei de Te Deum în Catedrala Patriarhală, ierarhii au participat la slujba de pomenire a părintelui arhimandrit Arsenie Papacioc, trecut la Domnul în ziua de 19 iulie 2011.
Dintre hotărârile luate menţionăm:
- Sfântul Sinod a aprobat canonizarea mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna (cu zi de pomenire la 30 noiembrie) şi Simion Ştefan (cu zi de pomenire la 24 aprilie), ca urmare a propunerilor sinoadelor mitropolitane ale Mitropoliei Ardealului şi Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL aniverseaza împlinirea vârstei de 6o de ani
Miercuri, 20 Iulie 2011 17:37
Biroul de Presă al Patriarhiei Române informează:
În ziua de vineri 22 iulie 2011, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, aniversează împlinirea vârstei de 60 de ani.
Cu prilejul acestui moment aniversar, de la orele 8:00, Patriarhul României va sfinţi pictura şi catapeteasma recent restaurate din paraclisul istoric cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Prooroc Daniel şi Cuvioasa Parascheva” al Reşedinţei Patriarhale.
La orele 11:00, în Catedrala Patriarhală va fi oficiată slujba de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Preafericirii Sale, Bisericii Ortodoxe Române şi poporului român.
Biserica Sf. Mucenici Montanus și Maxima din Isacova are noul iconostas
Marţi, 21 Iunie 2011 20:12
Cu voia bunului Dumnezeu și ajutorul financiar al Institutului cultural Român din București, biserica Sfinților Mucenici Montanus și Maxima - Valea Moravei a dobândit primul său iconostas. Credincioși români de pe Valea Moravei sau bucurat foarte mult și au mulțumit ICR-ului pentru aceasta importantă donație.
Amintim că ICR-ul a măi donat pănă acum incă un iconostas, bisericii Sf. Arhangheli și Sf. Cuv. Maica Parascheva din Mălainița.
Românii din Geanova, ValeaTimocului, au primit ieri, 14 iunie 2011, vizita Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi a Preasfinţitului Părinte Daniil, Episcopul Daciei Felix (al românilor/vlahilor din Serbia).
Cei doi ierarhi au oficiat slujba aghesmei împreună cu Părintele Boian Aleksandrovici, Vicar al Timocului, lângă ruinele vechii biserici daco-romane din zonă în prezenţa a numeroşi credincioşi români din regiune, dar şi din ţară. După slujbă a fost vizitat noul sediu al Protopopiatului ortodox roman al Daciei Ripensis din Nigocin.
În data de 21 noiembrie, la parohia din Malainiţa, a fost sărbătoriți ocrotitorii acestui sfânt lăcaş, Sfinți Arhangheli Mihail şi Gavriil. Sfânta Liturghie a fost slujită de către Preacucernicul Părinte Boian Alexandrivici, protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului, Preacucernicul Părinte Emanuel Tăpălagă din Sân-Mihai-Voivodina, Preacucernicul Părinte Antonie Isac paroh al Borului şi Părintele Ioan-Liviu Micu paroh al Șipicovei, iar răspunsurile liturgice au fost date de către maicile de la mănăstirea Sfânta Ana – Orșova, și un grup de studenți de la Facultatea “Andrei Șaguna” din Sibiu. După dumnezeiasca Liturghie, credincioșii prezenți au înconjurat biserica împreună cu preoții, iar apoi s-a oficiat Slujba Tăierii Colacului, după obicei.
În data de 02 noiembrie 2011, Excelența sa Domnul Traian Băsescu, Președintele României, împreună cu soția sa, însoțit de Domnul Eugen Tomac Secretar de Stat pentru românii de pretutindeni, Domnul Senator Viorel Badea Președintele Comisiei Senatului pentru românii de pretutindeni și Ambasadorul României la Belgrad Domnul Daniel Banu, au vizitat Valea Timocului.
În data de 02 octombrie 2011, s-a îndeplinit visul de mai mult de jumatate de secol al unor români de pe Valea Timocului. Din această zi, satul Zlocutea, (sârb. Aleksandrovac) are un loc de rugăciune, un loc de spiritualitate şi cultură ortodoxă, binecuvântat de Dumnezeu prin stropirea cu apă sfinţită.
În data de 25 august 2011 între orele 11 și 19:30, persoane necunoscute au strâmbat Crucea de la poarta de întrare, a sediului administrativ al Bisericii Ortodoxe Române din Negotin. Imediat după ce am fost înștințați de câtre o credincioasă care a observat aceasta, mergând pe stradă, am anunțat poliția, iar aceasta a ieșit la fața locului. Credem că organele poliției vor afla încurând pe executori și inspiratori acestui act necreștin și neoamenesc, având convingerea că vor lua toate măsurile, pentru evitarea în viitor acestor fărădelegi.
Biroul protopopiatul Daciei Ripensis
Sărbătoare pentru românii de pe Valea Moravei
Sâmbătă, 20 August 2011 06:52
G-bookmarks
Live
Technorati
(Ziarul Lumina) Preasfinţitul Părinte Episcop Daniil al Episcopiei Daciei Felix a românilor ortodocşi cu sediul în Vârşeţ, Serbia, i-a vizitat joi, 18 august, pe credincioşii din Parohia Horreum Margi şi Isacova, de pe Valea Moravei, Serbia. Credincioşii au fost îndemnaţi să îşi păstreze credinţa, limba şi tradiţiile, pentru că numai fiind uniţi vor putea dobândi drepturi legitime.
În data de 21 iulie a fost sfințită o nouă troiță în satul românesc Neresnița, com. Cuceva. Slujba sfințirii a fost oficiată de câtre Preacucernicul Părinte Protopop Boian Aleksandrovici, Vicar administrativ al Timocului. La acest important eveniment au fost prezenți numeroși credincioși din zonă.
În ziua de 21 iulie 2011, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, va avea loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Dintre temele de actualitate bisericească aflate pe ordinea de zi se află propunerile de canonizare ale Mitropoliţilor Transilvaniei Andrei Şaguna († 1873) şi Simeon Ştefan († 1656).
Bucurie duhovnicească pentru românii din comuna Bor
Duminică, 03 Iulie 2011 18:20
Pentru prima dată după o perioadă de aproximativ 200 de ani, când credincioșii ortodocși români din zona Borului nu au avut posibilitate să audă slujbă în limba lor maternă, iată acum Preacucernicul Părinte Antonie Isac, noul hirotonit preot începe să calce pe urmele preotului Ion Guran (preot la Zlot 1837 - 1839 care a slujit în limba română).
În ziua de duminica 3 iulie, la biserica ”Sf. Arhangheli și Cuvioasa Maica Parascheva” din Mălainița a avut loc hirotonia întru preot a diaconului Antonie Isac.
Pictura biserici Sf. Mucenici Montanus și Maxima din Isacova
Luni, 20 Iunie 2011 19:32
O nouă troiță în Timoc
Joi, 16 Iunie 2011 06:19
Protopopiatul ortodox român al Daciei Ripensis şi Societatea culturală 'Ariadnae Filum' au amplasat luni, 13 iunie, o troiţă în locul numit 'Câmpul Giani' din localitatea românească Metoniţa din Valea Timocului, Serbia.